Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Présentation

  • : Alexandre Papilian
  • : Ne pas être seul dans la proximité de la création. - Partager ce qu'on peut partager pendant la lutte avec les ombres - pendant la danse avec. Personnalité(s) forte(s) et inconfondable(s), se faire intégrés dans des communautés riches en névrosées, bien intégrées dans le monde actuel.
  • Contact

Profil

  • Alexandre Papilian
  • Ecrivain et journaliste franco-roumain. Le sarcasme dépasse de loin la tendresse qui,elle, reste un voeu créateur de nostalgie. Volilà !
  • Ecrivain et journaliste franco-roumain. Le sarcasme dépasse de loin la tendresse qui,elle, reste un voeu créateur de nostalgie. Volilà !

Texte Libre

Rechercher

7 novembre 2010 7 07 /11 /novembre /2010 10:41


Herta Müller si Gabriel Liiceanu, pe scena unui teatru bucurestean a càrui sala n-o mai recunosc, au stat de vorba despre mai nimic.

Liiceanu parea interesat sa o recupereze (cu chiu cu vai) pe proaspata laureata a Premiului Nobel pentrru Literatura. Teza lui, exrtrasa din întelepciunea discutabila, in orice caz, supusa timpului, a unui Noica sau a unui Cioran, era ca Ceausescu si ai lui au furat limba romanilor, lasîndu-i astfel fara tara.

Teza Hertei Müller, influentatà de Jorge Semprún, sustinea contrariul, si anume ca limba nu vorbeste de una singura, ci e vorbita de cei care vor sa puna ceva în ea.

Lucrurile au capatat o ilustratie particulara în momentul în care Herta Muller le-a spus verde în fata românilor ca n-au avut o adevarata disidenta; si cu atît mai putin o adevarata miscare de rezistenta împotriva sovietismului (si, « en passant » împotriva ceausismului), cum a fost cazul polonezilor, al ungurilor, al cehoslovacilor... Mai mult, scriitoarea germana nascuta în România (cum a fost ea prezentatà de ambasadorul Germaniei la Bucuresti), n-a ezitat sa afirme ca oamenii care aveau o fibra de mîndrie si de rezistenta în firea lor, au parasit România.

Faptul l-a cam enervat pe Gabriel Liiceanu care, el, n-a pàràsit România. Si anume, în numele rezistentei sale « prin cultura » (sintagma care se cere analizata mai mult decît s-a facut pîna acum).

Liiceanu pàrea dornic sa spuna ca adevarata rezistenta româneasca, atîta cît a fost, a fost încarnata de el însusi si, poate de Andrei Plesu, uitîndu-i pe un Calciu Dumitreasa, pe un Paul Goma, pe o Doina Cornea, pe un Mircea Dinescu, pe un Dorin Tudoran sau pe un Ion Negoitescu... care, toti, n-au mers pîs-pîs, ca intelectualii cîrtitori gata sa se vîndà pentru o càlàtorie în stràinàtate sau pentru un apartament în Drumul Taberei, ori pentru un oarece alt mic privilegiu de acest gen, si care au intrat în conflict deschis cu autoritàtile, riscînd sa-si piarda libertatea (a lor si a familiilor lor) si, poate chiar sanatatea, poate chiar viata...

Discutia celor doi m-a readus cu ceva mai bine de doua decenii în urmà, la vremea cînd eu însumi paraseam România.

Dezbaterera dintre Müller si Liiceanu mi s-a pàrut ca fiind venita din burta stricata a istoriei. Pîntecaraia trecutului nu s-a terminat, ea lipindu-i pe cei care au trait acest trecut, pe colacul closetului.

E o purgatie necesara, desigur. Dar, tot atît de desigur e si faptul ca e o diaree mica – daca o comparàm cu cea legata de fascism, de nazism, cu cea legata de stalinism si maoism sau pol-pothism.

Imensele scutece ale viitorului nu sînt curate înca. Ele ne împut înca viata – noua astora, care...

Si aici, nu-mi mai ramîne decît sa-l citez pe Theodor Mazilu, dramaturg pe jumtate interzis, pe jumtate nu, care spunea cu haz, prin 1978-79 :

- Toti oamenii de bine sînt sau în puscarii, sau afara. Si am ramas noi astia, sa ducem tot greul.

Fraza pe care o gasesc tot atît de utila si de legitima si azi, cînd Herta Müller si Gabriel Liiceanu dezbat despre mai nimic pe scena unui teatru bucurestean pe care n-o mai recunosc.

Partager cet article

Repost0

commentaires