Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Alexandre Papilian
  • Alexandre Papilian
  • : Ne pas être seul dans la proximité de la création. - Partager ce qu'on peut partager pendant la lutte avec les ombres - pendant la danse avec. Personnalité(s) forte(s) et inconfondable(s), se faire intégrés dans des communautés riches en névrosées, bien intégrées dans le monde actuel.
  • Contact

Profil

  • Alexandre Papilian
  • Ecrivain et journaliste franco-roumain. Le sarcasme dépasse de loin la tendresse qui,elle, reste un voeu créateur de nostalgie. Volilà !
  • Ecrivain et journaliste franco-roumain. Le sarcasme dépasse de loin la tendresse qui,elle, reste un voeu créateur de nostalgie. Volilà !

Texte Libre

Rechercher

22 janvier 2012 7 22 /01 /janvier /2012 13:38


Nu e treaba mea, desigur, sa ma amestec în treburile interne ale României. De altfel, ma si întreb daca e cu adevarat treaba cuiva. Vreau sa spun : amestecul în treburile interne ale României.

Totusi, vois pune doua lucriri, în ceea ce se numeste « limba lui Eminescu ».

Intîit, cà legea nu atît a alternantei, cît a schimbarii e valabila si în România. Actualul presedinte si actualul guvern au stat suficient la putere. E momentul sa cedeze locul altora.

Privirile observatorului se îndreaptà întîi spre opozitie. Si ceea ce vede observatorul în cadrul acestei opozitii e aiurisant. PSD, un partid plin de indivizi certati cu legea si condusi de un personaj fara forma, s-a aliat cu PNL, un partid care într-o vreme îi cerea fostului rege sa candideze la presedintia republicii si care, actualmente e condus de un foeuts înca neterminat.

- O alianta imposibila.

Aceasta, pentru cei care au uitat ca în România nimic nu e imposibil.

Privirile observatorului se îndreapta apoi spre actuala coalitie. O coalitie mai mult decît democratica, întrucît principalul partenr al PDL-lui majoritar, e UDMR, partid bazat pe fundatii etnice, care articuleaza un discurs egal cu toate discursurile europene.

Observatorul – adica eu însumi, pe mine, ma – cum s-ar spune la scoala – îndrazneste sa se exprimle cu privire la schimbarea abosul necesara în viitorul apropiat.

Acest observator – eu însumi, pe mine, ma – se pronunta fara echivoxc pentru un tichet Macovei-Preda, sau invers, Preda-Macovei.

- Plus acest electron/specimen fara eticheta, care e Teodor Baconski.

Si cu asta, creasta !

Repost 0
Published by Alexandre Papilian - dans En roumain - In românã
commenter cet article
20 novembre 2010 6 20 /11 /novembre /2010 11:48


In, 1983, cu un an înainte de a parasi România, publicam o carte, la editura Albatros, purtînd titlul Capricii. O carte care a atras atentia atît a cenzurii, cît si a publicului cultivat. Prima, avînd dificultàti cu cititul propriu-zis, s-a încrîncenat împotriva titlului – initial Marele Capriciu (devenit Capricii, asa... dintr-un capriciu)– si împotriva celor patru vignete « diabolice » din interiorul càrtii, vigntele care, împreuna cu coperta, « diabolica si ea », faceau aluzie, vezi bine, la familia Ceauso-regala din vremea respectiva. Mircea Sântimbreau, directorul editurii, si Domnita Stefanescu, redactorul de carte, au avut de-a face cu autoritatile încruntate si gata sa pedepseasca. Cum însa autorul – adica subsemnatul – începuse sa fie cunoscut de marele public, pe de o parte, si de Europa Libera, pe de alta, lucrurile au ramas în zona de penumbra a violentei de partid si de stat. Fapt care i-a încurajat pe critici sà laude cît se poate de mult cartea, deschizînd o noua iluzie în lumea închisa a ceauso-socialismului : se putea scrie si asa, spuneau criticii respectivi, libertatea ne sta la îndemîna, totul e sa vrem sa o atingem, sa o aducem în lumea reala.

- S-o aducem pe lume.

- Pe.

Ei bine, în aceasta carte exista un fragment intitulat « Broscaraia », care se petrece în lumea broastelor. Iar în aceasta lume a broastelor, la un moment dat, au loc varii miscari sociale de strada.

- Totul culminat cu o greva a politistilor si cu o bulibaseala (termen de extractie rroma) de nedescris.

Nu-mi închipuiam atunci, în 1983, cînd publicam cu chiu cu vai cartea Capriciilor, ca ele, aceste capricii, nu erau deloc departe de realitate. Actuala miscare de nemultumire a politistilor din România, plus demisiile mai mult sau putin mafiote si caraghioase si înca neduse la bun sfîrsit ale politistilor din nordul Moldovei, însà, ma fac sa-mi revizuiesc parerea pe care o aveam despre propria mea putere de premonitie.

Previziunea literara de atunci, revitalizata de evenimentele de acum îmi face plàcere, trebuie sa recunosc. E o placere vinovata, întrucîtva.

- Dar nu mai putin placere.

- O placere tulbure, perversa, desigur.

Dar nu mai putin placere.

In orice caz,, vinovatia si sentimentul de perversitate palesc mult cînd îmi pun întrebarea :

- Ce conteaza previziunea din Capriciifatà de Revolutia Mondiala.

Intr-adevar, ce ?

Poate nu mare lucru, desigur. Dar suficient pentru autorul Capriciilor scrise si publicate în România anului 1983, sa persevereze si sa-si continue întreprinderea, prin dezvoltarea unor personaje ca Icã si Lãcrãmioara Glandã, ca Stroe ori Zaharia Cocâltãu...

Pentru cititorii de limba franceza, textele despre care vorbesc, întrunite sub titlul Œufde fou, pot fi citite pe blogul meu...

- Si cine stie ce premonitii mais ascund si ele !...

Si... cine stie ce tulburi placeri vor fi dînsele capabile sa (mai) trezeasca în cine stie cine...

Repost 0
Published by Alexandre Papilian - dans En roumain - In românã
commenter cet article
7 novembre 2010 7 07 /11 /novembre /2010 10:41


Herta Müller si Gabriel Liiceanu, pe scena unui teatru bucurestean a càrui sala n-o mai recunosc, au stat de vorba despre mai nimic.

Liiceanu parea interesat sa o recupereze (cu chiu cu vai) pe proaspata laureata a Premiului Nobel pentrru Literatura. Teza lui, exrtrasa din întelepciunea discutabila, in orice caz, supusa timpului, a unui Noica sau a unui Cioran, era ca Ceausescu si ai lui au furat limba romanilor, lasîndu-i astfel fara tara.

Teza Hertei Müller, influentatà de Jorge Semprún, sustinea contrariul, si anume ca limba nu vorbeste de una singura, ci e vorbita de cei care vor sa puna ceva în ea.

Lucrurile au capatat o ilustratie particulara în momentul în care Herta Muller le-a spus verde în fata românilor ca n-au avut o adevarata disidenta; si cu atît mai putin o adevarata miscare de rezistenta împotriva sovietismului (si, « en passant » împotriva ceausismului), cum a fost cazul polonezilor, al ungurilor, al cehoslovacilor... Mai mult, scriitoarea germana nascuta în România (cum a fost ea prezentatà de ambasadorul Germaniei la Bucuresti), n-a ezitat sa afirme ca oamenii care aveau o fibra de mîndrie si de rezistenta în firea lor, au parasit România.

Faptul l-a cam enervat pe Gabriel Liiceanu care, el, n-a pàràsit România. Si anume, în numele rezistentei sale « prin cultura » (sintagma care se cere analizata mai mult decît s-a facut pîna acum).

Liiceanu pàrea dornic sa spuna ca adevarata rezistenta româneasca, atîta cît a fost, a fost încarnata de el însusi si, poate de Andrei Plesu, uitîndu-i pe un Calciu Dumitreasa, pe un Paul Goma, pe o Doina Cornea, pe un Mircea Dinescu, pe un Dorin Tudoran sau pe un Ion Negoitescu... care, toti, n-au mers pîs-pîs, ca intelectualii cîrtitori gata sa se vîndà pentru o càlàtorie în stràinàtate sau pentru un apartament în Drumul Taberei, ori pentru un oarece alt mic privilegiu de acest gen, si care au intrat în conflict deschis cu autoritàtile, riscînd sa-si piarda libertatea (a lor si a familiilor lor) si, poate chiar sanatatea, poate chiar viata...

Discutia celor doi m-a readus cu ceva mai bine de doua decenii în urmà, la vremea cînd eu însumi paraseam România.

Dezbaterera dintre Müller si Liiceanu mi s-a pàrut ca fiind venita din burta stricata a istoriei. Pîntecaraia trecutului nu s-a terminat, ea lipindu-i pe cei care au trait acest trecut, pe colacul closetului.

E o purgatie necesara, desigur. Dar, tot atît de desigur e si faptul ca e o diaree mica – daca o comparàm cu cea legata de fascism, de nazism, cu cea legata de stalinism si maoism sau pol-pothism.

Imensele scutece ale viitorului nu sînt curate înca. Ele ne împut înca viata – noua astora, care...

Si aici, nu-mi mai ramîne decît sa-l citez pe Theodor Mazilu, dramaturg pe jumtate interzis, pe jumtate nu, care spunea cu haz, prin 1978-79 :

- Toti oamenii de bine sînt sau în puscarii, sau afara. Si am ramas noi astia, sa ducem tot greul.

Fraza pe care o gasesc tot atît de utila si de legitima si azi, cînd Herta Müller si Gabriel Liiceanu dezbat despre mai nimic pe scena unui teatru bucurestean pe care n-o mai recunosc.

Repost 0
Published by Alexandre Papilian - dans En roumain - In românã
commenter cet article
1 janvier 2009 4 01 /01 /janvier /2009 08:28

Omul desexualizat.

-------- gînduri în prag de 2009 --------

Marele salt evolutiv, saltul decisiv a fost făcut cîndva de mult, cînd pre-omul (odată ce a mîncat fructul interzis, fructul cunoaşterii) a descoperit sexualitatea. De atunci, el încearcă fără încetare să o înţeleagă ; sau, în pură tradiţie omenească, să şi-o însuşească.

 

 

Am putea spune că trăim într-o lume care îl respinge pe Dumnezeul patern, care iese de sub imperiul sexualităţii egalitare, care mai crede în maternitate, dar care se va vedea în curînd văduvită şi de această « ultimă idee ». O lume, deci, care va trebui să (îşi) găsească alte « libertăţi » pentru a-şi putea stăpîni propria libertate dezlănţuită şi deşuchiată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

In acest scop, aşa cum s-a întîmplat în neumărate alte cazuri de « înţelegere-însuşire », omul e gata să distrugă obiectul pe care « vrea » să-l cunoască ; e gata să (îşi) distrugă sexualitatea.

Hărăzită, se pare, a asigura supravieţuirea speiciei (în ce scop, rămîne de văzut), sexualitatea s-a auto-îmbogăţit, cine ştie de ce, devenind subiect sentimental, social, moral, filozofic, artistic, industrial, comercial, ştiinţific, societal.

La acest nivel, azi, la nivelul societalului, sexualitatea se goleşte de conţinutul său reproductiv şi, repede după aceea, de conţinutul său relational, social. Dacă pentru supravieţuirea speciei, sexualitatea încetează să mai fie necesară, multe din necazurile sentimentale, sociale, morale, etc., etc., pot fi evitate.

Rămîne de văzut ce facem cu această absenţă. Cu ce înlocuim sexualitatea, cu tot ceea ce, în bine sau în rău, îi datorăm acesteia ?

Spre ce ne îndreptăm -------- fără sexualitate ?

Cum va arăta omul desexualizat ?

 

 

Repost 0
Published by Alexandre Papilian - dans En roumain - In românã
commenter cet article
26 juin 2008 4 26 /06 /juin /2008 04:54

-------- Am avut dreptul la mai multe vizite din partea unor români pe acest blog. Cuvîntul de căutare : Moldovan ; cuvînt pe care l-am folosit într-o schiţă intitulată « Or triste » (Aur trist) : o familie fără nume, aterizată cîndva în istorie, undeva pe lîngă Deva, familie ursuză şi misterioasă, ai cărei membrii vorbeau cu un accent moldovenesc… – de unde numele de Moldovan… -------- Nu ştiu cine au fost vizitatorii respectivi, nici cît timp au zăbovit pe paginile schitei respective. Dar fenomenul mi-a dat de gîndit. -------- Cine ce treabă are cu numele de Moldovan ? Si, la urma urmei – sau în primul rînd ? –, ce treabă am eu, scriitor cîndva de expresie română (chiar dacă născut la Paris), care s-a aruncat acum mai bine de douăzeci de ani într-o altă expresie, într-o altă limbă, într-o altă viaţă ? -------- Răspunsul poartă nenumărate sensuri, care mai de care mai atrăgător si mai apăsător în acelasi timp. --------Trecerea dintr-o expresie într-alta, dintr-o limbă într-alta, dintr-o viată într-alta nu numai că nu e interzisă, nu numai că e posibilă, dar e chiar indicată dacă nu cumva chiar obligatorie -------- Drept consecinţă, nu e o întîmplare că Moldovan, nume de origine carpatină şi de personaj « transhumant », apare într-un text francez. Nu e o întîmplare că pagina Internet în franceză, unde apare personajul respectiv, e vizitată de internauţi care, ca mulţi alţi internauţi în multe alte cazuri, caută cu totul altceva decît ceea ce găsesc. -------- Această lipsă de întîmplare e tulburătoare. ( La fel – pentru a termina pe un ton mai jucăus – şi rima interioară din ultima propoziţie...) --------

 

Repost 0
Published by Alexandre Papilian - dans En roumain - In românã
commenter cet article